Acesta este primul meu articol de pe blog. Yupiiii!!!!

Și îmi doresc să împărtășesc aici, cu voi, multe din tot ce am învățat în drumul meu de până acum, ca om de știință, instructor de Relax Kids, ca mamă și ca om.…Hmm, cine știe cu ce roluri viața asta mă va mai surprinde.

Vreau să ofer mai mult…nu doar informații. Informația este peste tot în ziua de azi și e tare ușor să ne pierdem în ea; suntem bombardați de informații de peste tot din jur…

Eu îmi doresc să las aici o parte din mine, o parte din ceea ce știu, din ceea ce trăiesc, din gânduri, trăiri, senzații.

Și îmi vine în minte podcastul lui Brené Brown, episodul despre FFTs, la care îmi fuge mintea de câte ori fac ceva pentru prima dată. Dacă nu îl știți, îl recomand. Las aici și linkul https://brenebrown.com/podcast/brene-on-ffts/

Am tot felul de gânduri și întrebări despre cum o să fie. Ce o să scriu? … Cum o să scriu? … Și am emoții și… tot felul de senzații amestecate…

Și dacă ai ajuns să citești până aici, poate îți vine să-mi zici că e normal să am emoții, că așa simte majoritatea…Și mai demult ți-aș fi răspuns că da, așa o fi… și aș fi trecut prin asta atât de repede, cu gândul la ce am de făcut și prea puțin la tot ce simt, emoții și senzații…

Acum însă stau mult mai mult mult cu mine în orice fac, în orice simt. Încerc să fiu atentă, la mine, la cei din jur…Să simt că sunt prezentă în viața mea.

You either walk inside your story and own it or you stand outside your story and hustle for your worthiness

—Brené Brown

Simt entuziasm în corp, furnicături de bucurie pentru tot ce am de oferit. Simt o căldură în interior. Și scriu aceste rânduri având un zâmbet mare pe față. Dac-ai putea să-l vezi acum…sigur te-ar face să zâmbești…Puterea unui zâmbet e uimitoare… de fiecare dată

Dar în același timp simt și o stare de nerăbdare, un ghem strâns în stomac, o greutate în piept… mici semne de anxietate pe care le simt în corp de multe ori…dar parcă mult mai intens acum… Aleg să stau cu ele, le las să fie, le simt…Și îmi ofer spațiu… respir de câteva ori adânc… ascult ce îmi transmit: nesiguranță… în fața unui lucru nou, necunoscut, frică… de critici, de judecata celor din jur, poate chiar și frica de suferință.

“Lucrez” de mult timp cu frica asta și cu toate formele sub care apare ea. Încerc să o cunosc, să o observ, să o simt, să văd de unde vine. Doar așa pot să fac încă un pas spre ce e dincolo de ea. Să am curaj să mă deschid spre cei din jur, să am curaj să fiu vulnerabilă, să fiu autentică. Să mă las văzută exact așa cum sunt.

Și am ales să scriu tocmai de asta…Pentru că vine din nevoia mea…Nevoia de a fi exact așa cum sunt. Și-acuma știi… și cum mă simt… și ce-mi doresc…

Iar eu te-ntreb acum: cum e normalul tău? E asemănător sau diferit?  Hai un pic cu experiența ta aici. Oprește-te puțin, gândește-te… cum este pentru tine când faci un lucru pentru prima dată? Ce gânduri, ce emoții identifici și ce senzații simți în corp? Oferă-ți timp..cât ai nevoie…

Caută în lada cu amintiri și după ce ai găsit-o, stai un timp cu amintirea ta și cu tot ce îți aduce ea: senzații, emoții, gânduri. Poate e o amintire plăcută, poate e una mai puțin plăcută. Nu contează. Las-o să te ajute să simți, să te cunoști mai bine. Poți chiar să scrii ce simți într-un jurnal, într-o agendă. Când scrii parcă se-așează totul mult mai bine, acolo… în interior.

Normalul meu poate se aseamănă sau poate e destul de diferit de-al tău. Ce-mi place mult, este ca e la fel de adevărat…atât normalul meu cât și al tău…